Livrare GRATUITĂ la toate produsele, oriunde în România!

Cum alegi un cort teepee potrivit pentru copilul tău

Populare în rândul mămicilor, adorate de copii, corturile teepee sunt în continuare unul din spațiile preferate când vine vorba de locuri de joacă. Cortul teepee este potrivit atât pentru jocuri de rol, cât și pentru citit sau chiar somnul de prânz. Știm că sunt multe opțiuni, de aceea, venim în ajutorul tău ca să iei cea mai bună decizie atunci când alegi un cort teepee pentru copilul tău.

Cum alegi un cort teepee în funcție de materiale

Orice părinte își dorește pentru copilul său articole din materiale de calitate. Și nu doar atunci când este vorba de haine. Este important să acordăm atenție la materialele din care sunt realizate jucăriile și spațiile de joacă cu care intră în contact copiii.  

Înainte să alegi designul, culoarea sau dimensiunea, verifică din ce materiale este realizat cortul teepee: recomandarea noastră este ca husa cortului și saltelei de joacă să fie realizată din bumbac organic certificat OEKO-TEX® 100, iar umplutura pentru saltea să fie hipoalergenică.

 

Cum alegi un cort teepee în funcție de dimensiuni 

Știm cât de complicată este decorarea camerei copilului atunci când dorești să îi oferi un spațiu care să fie relaxant, distractiv, creativ și educativ în același timp. Înainte să alegi un cort teepee, gândește-te cât spațiu ai la dispoziție. Nu aglomera camera copilului cu lucruri inutile. Supra-aglomerarea îi stimulează excesiv pe copii. Majoritatea corturilor de joacă sunt 100 x 100 cm. Înălțimea acestora poate varia de la 120 cm până la 180 cm, ceea ce le face potrivite și pentru vârste mai mari.

 

Cum alegi un cort teepee în funcție de design

Corturile teepee sunt realizate în diferite stiluri, de la cele mai simple – într-o singură culoare, cu uși, fără fereastră până la cele mai complexe – cu 2 geamuri, buzunar, elemente de decor, ghirlande și perne decorative.

Totodată, unele corturi sunt concepute cu saltea de joacă, altele – fără. Noi recomandăm să alegi varianta cu saltea de joacă, pentru că e comodă, vine cu șnururi speciale de prindere și arată mult mai bine.

De asemenea, saltelele de joacă pot fi realizate în diverse stiluri: plate din burete, patchwork sau pufoase cu umplutură poliesterică, antiaglomerată și hipoalergenică.

Recomandarea noastră ar fi să alegi un cort teepee echilibrat din punct de vedere al imprimeului și elementelor de decor. Dacă printul este foarte încărcat, alege un cort cu mai puține detalii decorative. Iar dacă printul este simplu, mergi pe varianta cu mai multe elemente. De asemenea, stilul minimalist poate fi o alegere inspirată: un cort într-o singură culoare sau în nuanțe pastelate cu puține elemente de decor.

Dacă ești o persoană creativă, poți adăuga ulterior decorațiuni, cum ar fi ghirlande luminoase, de hârtie sau textile.

 

Cum alegi un cort teepee în funcție de culoare

Uneori poate fi copleșitor să alegi culoarea potrivită pentru un spațiu de joacă în camera copilului. Unele mămici fug de clasicele culori roz și albastru, altora le este frică de nuanțele deschise că se pot murdări ușor sau pur și simplu nu s-a realizat cortul de joacă care să se încadreze perfect în camera micuțului sau micuților.

Ușor de asamblat

Cortul teepee trebuie să se monteze și să se demonteze cât mai simplu. Ideal, să aibă instrucțiuni de asamblare. Un aspect la care să acorzi atenție este dacă se montează cu șuruburi sau fără. Recomandarea noastră este să fie fără șuruburi. La modelele de cort teepee TWINDECO, husa se îmbracă pe bețe fără a fi fixată cu șuruburi.  

Ușor de mutat

Trebuie să fie ușor de mutat. Când ai un copil în casă știi probabil cât de inventivi sunt copiii și că s-ar putea să vrea să-și mute frecvent „castelul”.

Ușor de curățat

Verifică înainte de a alege un cort teepee, dacă materialul textil se poate scoate ușor pentru spălare. De asemenea, urmărește care sunt condițiile de spălare și respectă-le cu strictețe.

 

Avantajele unui cort teepee cu saltea de joacă

  • În cortul teepee, copiii se simt în siguranță.
  • Cortul teepee este un spațiu în care copilul se simte stăpân. El alege cine îi poate păși pragul, ce se întâmplă dincolo de „uși”.
  • Cortul teepee îi ajută pe copii să își dezvolte imaginația. Acolo își inventează diferite jocuri de rol, se pot juca cu păpuși, mașini sau jucării de pluș.
  • Cortul teepee încurajează dragostea pentru lectură. Este un spațiu potrivit pentru răsfoitul și cititul cărților cu povești. Mai ales seara, cu o lampă de veghe jucăușă.
  • Corturile teepee sunt ascunzătoarea perfectă pentru cei mici. Încă din primele luni, copiii adoră jocul de-a „cucu-bau”, iar în timp, jocul se transformă în cel „de-a v-ați-ascunselea”.
  • Corturile teepee se pot folosi o perioadă lungă de timp, în comparație cu alte spații de joacă/jucării.

Indiferent de modelul pe care îl alegi, sperăm să îi aducă multă bucurie copilului tău!